Iezer-Papusa, de neuitat

 Profitand de prognoza meteo favorabila s-a organizat o mica escapada la munte  intr-un masiv in care nu am mai fost pana acum: Iezer-Papusa. Vineri seara am luat trenul spre Campulung, pentru a avea la dispozitie sambata o zi plina (dimineata-seara).. Din gara ne-a luat un renault monovolum cu sticla in loc de acoperis, care ne-a lasat la cabana Voina pe la 9, intr-o bezna completa. Treziti de aerul surprinzator de rece am pornit in graba spre cabana Cuca, la cativa km distanta. Noaptea ne apasa putin buna dispozitie, dar atmosfera s-a insufletit repede odata cu descoperirea  unor salamandre nemaivazute pana acum.

Nenumarate paraiase ne taiau calea in drumul lung spre pat, asa incat in fata unui parau ceva mai lat unul dintre noi a alunecat pe o piatra si cu o entorsa a schiopatat pana la cabana unde s-a tratat regeste cu un antiinflamator gel. La cabana era mare agitatie, familii intregi, barbati, femei, copiii, de fapt un club montan :”Trasnetul Carpatilor”.

 Cabanierul (un om foarte simpatic) ne-a avertizat despre dificultatea drumului de a doua zi pe care urma sa-l facem (Banda Rosie de la Cuca pana-n Lacul Iezer, apoi Punct Albastru pana la Voina--> Cuca), dar, din pacate, nu prea am bagat de seama avertizarile lui. La 7:30 eram deja pe drum, pe o panta care ne facea sa regretam sedentarismul orasenesc.

  Micul dejun l-am luat la inaltime, cu o panorama care ne rasplatea harnicia: soarele cadea razant dand farmec fiecarui coltisor din peisaj. Satui si fericiti, am pornit voiosi la drum. Pana pe varful Papusa aburul ce se ridicase din paduri ne-a inconjurat din toate partile, scurtand drastic perspectiva. Nu am reusit sa vedem Craiul, dar am avut in schimb parte de o racoare placuta care ne-a insotit pana in Spintecatura Papusii. Aici, o vale ce se lasa spre Nord ne-a suprins prin frumusetea si salbaticia ei: ce bine era de pus cortul acolo...

 A urmat apoi o perioada de plai mioritic, acompaniat de absenta desavarsita a unor surse de apa.. Lucrurile au devenit insa ilare atunci cand literalmente ne-am impiedicat de teava izvorului cautat :)). Cu bidoanele pline cu apa, micul nostru grup a votat in unanimitate sa continuam drumul...

 Abia de la izvor a inceput sa devina traseul cu adevarat interesant: stancarii adanci, lacuri glaciare, privelisti spectaculoase tip Retezat si poteci inguste pe coaste abrupte. Fascinati de frumusetea din ce in ce mai mare a drumului inghiteam kilometri spre Lacul Iezer. Am ajuns in cele din urma la refugiul plin de oameni veseli si poate exagerat de prietenosi dupa cateva sticle, care gateau o tocanitza la tuci.

Am aflat ca se poate dormi aici oricand fara bani, pe niste paturi supraetajate, nu foarte salubre, dar destul de incapatoare.Am plecat la 19:00 la drum, dupa o masa copioasa, grabindu-ne sa parcurgem o cat mai mare portiune pana la lasarea serii. Harta pe care o aveam indica vreo 2h-2h30min pana la “bariera” de jos de la Voina. La fel ne-au indicat si salvamontisti de la refugiu, cand ne-au trimis pe Jepi . Trebuia deci sa ajungem la Cuca pe la 10-10:30. Viteza de deplasare era insa destul de mica din cauza accidentarilor si... afinilor. Nici nu intrasem in padure, cand s-a facut noapte...

  Intrati in padure, a inceput jocul “de-a unde-i marcajul” . Slava Domnului nu ne-am abatut decat o data, si atunci destul de putin. Am reusit, in ciuda copacilor cazuti, izvoarelor si defrisarilor sa urmarim traseul. Ajunsi pe mult asteptatul drum forestier, l-am gasit insa transformat intr-un rau ad-hoc. Practic am mers pe bordura o lunga perioada, pana cand nu s-a mai putut: in fata noastra era un rau de aproape 8 metri latime cu un debit de invidiat... Acum ce facem? Aproape la capatul puterilor, unul dintre noi a plecat sa caute un mod de a trece obstacolul si l-a gasit: un podet de vreo 20 metri peste apa spumeganda. Dupa obstacolul asta totul a decurs surprinzator de bine. Am ajuns la Cuca pe la 12, ora la care ne astepta si cabanierul sa venim :). Un drum de 17 ore! Stia el ce stia !! Cel mai tare moment a fost insa cand grupul din cabana ne-a dat sa mancam din ciorba cu smantana si costita si tocanita de vacuta gatita. Nici nu speram asa tratament. Am cazut insa de pe scaun cand ne-au adus 3 portii generoase de tort (era ziua unuia dintre ei).  A doua zi dimineata ne-am intors la Voina, vazand pentru prima data acest drum, tare frumos, pe lumina... 
De la Voina am sunat masina de intoarcere si am mers apoi sa ne tolanim langa Lacul Rausor.

                                      

Cu greu ne-am desprins de frumoasele privelisti pentru a ne urca in microbuz. Pe drum spre Bucuresti am jucat „spanzuratoarea” si „mim” in sapte. In „mim” prima data nu am stiut cum sa mimez anumite cuvinte. Ca ex.-„scrupule” si „context” ;) A fost o iesire de neuitat din multe puncte de vedere.