Fizica si chitara

Am si eu o chitara. Una rupta rau, dar sunt dependent de ea. Am avut si una noua, dar am dat-o din casa ca sa scap de patima asta de om neserios. Seriozitate nu am dobandit asa ca am adoptat o alta, asa jerpelita cum este. As vrea sa va povestesc despre inceputurile acestei patimi.

La scoala eram bun la fizica. Foarte bun. Proful meu de fizica a trebuit sa lipseasca de la scoala un an de zile si a instruit-o pe noua profa de fizica, sa fie draguta cu mine. Ca sa merg la olimpiada.
Profa era tinerica rau, de gasca, mereu organiza iesiri la iarba verde. Adora sa stea cu noi, elevii, la povesti. Adesea canta, dar asa, incet.
Eu, ca si ceilalti colegi ai mei, o adoram.
Odata stateam cu un prieten de-al meu cu ea in clasa. La povesti. Cica ne pregateam de olimpiada. Ea flirta un pic cu noi, probabil de plicitiseala.
Brusc colegul acesta al meu spune: ”Venim maine la dumneavoastra, ne primiti?”
„Sigur ca da”, -zambeste ea.
A doua zi am cumparat un tort si am venit la ea.
Batem la usa. Suntem intrebati cine suntem.
Noi, resemnati, recunoastem cine suntem.
Ea scoate capul pe usa si ne roaga sa revenim in zece minute ca ea trebuie sa se imbrace.
Si sa nu intarziem, ca sotul ei vine cam in 2 ore.
Ultima fraza, recunosc, m-a cam facut sa ma inrosesc.
Pana mi-a trecut jena, ne-a si dat drumul in casa.
A pus de o cafea, a laudat tortul si s-a pus de povestit.
Ca de obicei – foarte captivant.
Fetele, prietenele noastre, nu erau atat de captivate, drept urmare noi mancam tortul si cascam urechile.
   Brusc ne intreaba daca vrem sa o ascultam cum canta.
Noi, din politete, zicem ca da. 

Ne imaginam deja niste urlete afone care ne vor teroriza multe nopti de acum incolo.

 

Ea a adus un jaf de chitara ( exact cum am eu acum ), s-a chinuit sa o acordeze si a inceput sa cante.
Am ramas stuperfiat. Canta absolut senzational.

 

Frumos si puternic. Cu patos, dar fara incordare.
Cum canta oameni cu o voce cu adevarat puternica.
Recunosc, chiar m-am emotionat rau de tot.
Atunci am inteles de ce la scoala canta foarte incet.
De ar canta cum poate cu adevarat s-ar da scoala peste cap. Tot elevii ar fi facut doar fizica.
 Toate profesoarele s-ar fi aruncat in ape adanci din invidie. 
 Atunci am inteles ca fizica este scopul vietii mele.
Si chitara.
Si altceva...

Bacteria "probiotica"

Mergeam eu acum cateva zile spre casa, incercand sa supravietuiesc viscolului, si mi-am dat seama ca tanjesc dupa ceva dulce-acrisor.
Adica - lapte batut.
Ceva care, apropo, nu-am mai baut de ceva timp. Nu stiu de ce.
Nu am mai stat pe ganduri si am intrat in primul magazinas sa-mi satisfac pofta. Am cumparat o sticla si chiar daca era foarte frig, am baut-o pe drum, incercand sa nu-mi las „mustati” albe pe fata.
Si am inteles ca as mai vrea ceva de genul asta, dar dulce.
Bineinteles, am intrat intr-un supermarket, unde am gasit o oferta atat de bogata incat, ca sa nu gresesc, am cumparat mai multe sticle si cutiute cu „pro”,”bio”, „neo” si restu’.
Ce am cumparat, acasa am si baut. Poate din curiozitate.
Galeata de gunoi s-a umlut, pofta mea arzatoare a disparut.
Privirea mea s-a oprit pe o cutie unde scria: „bacterii probiotice”.
Mi-am dat seama ca am bagat in mine o cantitate de bacterii, poate, peste limita admisa.
Simteam deja ca in organismul meu a inceput lupta pentru suprematie castigatorul careia, Bacteria 007, va avea dreptul de spatiu in corpul meu unde isi va creste urmasii.

Organismul meu inca nu simtea nimic.

 Lupta se ducea in tacere deplina, ca in spatiul cosmic.
Neavand simptome pe moment, mi-am imaginat care ar fi urmarile pe termen lung:
-    autopsia
-    medici legisti albiti la fata
-    orasul in carantina de 150 zile
-    planeta Pamant devine destinatie de ocolit

Intre timp, pana ma indeletniceam eu cu asemenea ganduri marete, lupta din interorul meu s-a stins la fel de silentios cum a inceput. Sensibilii intrusi au fost rapusi de vechea mea si mult mai experimentata gripa.