In perioada sarbatorilor ortodoxe a devenit deja o traditie, ca, dupa o masa copioasa si stat la un pahar de vorba, sa continuam placuta petrecere a timpului cu vizionarea unui film cu tematica crestina. In asa fel am vazut „Ostrovul”, „Sacrificiul”, „Arsenie Boca-omul lui Dumnezeu”, „Vozvrashenie”, „Predel Anghela”, „Chudo”. Acum, de Pasti, am convins pe toti sa vedem filmul „Stalker”. Din pacate, recenzii despre acest film in romana si engleza sunt putine si nu sunt de acord cu ce am citit pe-acolo. Acum, dupa a patra vezionare, cu toate ca nu am nici talentul unui critic de filme sau a unui scriitor, totusi m-as aventura sa-mi exprim parerea despre un film, pe care il consider o capodopera artei cinematografice.
„Stalker” (Calauza) este un film pe care nu ai cum sa-l intelegi de la prima vizionare, sau mai bine zis il intelegi in adolescenta intr-un fel, iar la maturitate, altfel. Prima data cand l-am vazut, pe la 20 de ani, eram ateu convins si totusi filmul a reusit sa ma nelinisteasca. Duceam o viata linistita, molcoma, indiferenta. Asteptandu-ma la un film filozofic cu referiri alegorice la sensul vietii eu am ramas profund impresionat de framantari sufletesti prin care se pare ca trec toti adultii care nu sunt inca indobitociti de poluarea si mizeria lumii exterioare. Cand luminata sarbatoare a Craciunului devine doar un motiv de petrecere zgomotoasa, iar cea a Sfintelor Pasti doar cauza unei indigestii, acest film nu te pune doar pe ganduri, ci te trezeste:” Ce fac eu? Si pentru ce?”
Filmul a fost facut intr-un stat ateu, si ca sa nu aiba soarta lui „Andrei Rubliov”, care nu a fost difuzat niciodata in URSS, Tarkovskii, un om profund credincios, a creat acest film pe „baza” unui roman SF, „Picnic pe marginea drumului” al preferatilor regimului comunist, fratilor Strugatski. Faptul ca scenariul final nu are aproape nici o legatura cu aceasta carte, arata ca Tarkovskii dorea sa transmita un mesaj personal, pe care l-a camuflat in fata cenzurii, dar care este receptionat usor de spectatorul sensibil si pregatit.
Divinitatea, ne transmite Tarkovski, nu e inexistentă într-un sit ca Zona, ci poate fi descoperită doar de cei pregătiţi.
Acum, eu cred ca in acest film, imaginile inainte de intrarea „in Zona” reprezinta lumea noastra interioara, plina de „gunoaie”, mucegai, poluare spirituala, ambitii pe cat de lumesti, pe atat de desarte ( celebritatea – Scriitorul, razbunarea – Profesorul ). Zona simbolizeaza lumea vazuta prin ochii unui om credincios, este Biserica, credinta. Plina de verdeata, liniste. Acolo nu ai voie sa stai locului sau sa te intorci din drum, trebuie sa urci mereu pe Scara spre Dumnezeu, trebuie sa fii atent „la capcane”=ispite, sa crezi si sa faci ascultare calauzei ( =duhovnicul). Stalker ii fereste pe Scriitor si Profesor de capcane, cu trasee formate din piulite aruncate (sfaturi si indrumari duhovnicesti care te feresc de alunecare si chiar moarte spirituala). Stalker, odata descoperind Adevaraul nu mai poate trai in afara de El. Tot ce isi doreste acesta este sa-i ajute si pe altii sa Il descopere. Sa indrume pe ateii si agnosticii sa descopere Adevarul chiar si cu sacrificiul libertatii si a propriei sale vieti, celei lumesti... Profesorul este reprezentantul unei societati reci, atee, rationale, al guvernului, al controlului. Daca ceva nu se incadreaza in rationamentul sau planul sau, atunci acest ceva trebuie inlaturat. Ca cine stie ce poate intampla. Aruncam o bomba si gata... Pentru orice eventualitate. Scriitorul este intelectualul, care cauta, se chinuie, dar deocamdata nu gaseste. Cand afla ca in Zona se implinesc doar dorinte launtrice, cele mai arzatoare, de care uneori nici nu esti constient, Scriitorul renunta. Constiinta, pe care nu a reusit sa o innece in alcool, i-a aratat, ca in starea lui duhovniceasca actuala, dorinta lui launtrica va fi una ori meschina, ori dezgustatoare. Alege sa moara beat mort in vila lui de protocol, fara sa faca vreun rau, neintelegand ca doar fara a face rau nu te poti salva. Acest film este o sursa de discutii inepuizabila si ar fi o indrazneala prea mare din partea mea sa incerc sa descos fiecare scena din acest film extraordinar. Voi face accent doar pe o scena. Pe o suprafata acoperita cu faianta, sunt aruncate obiecte, peste care curge un siroi de apa. De fapt sub apa se afla ceea prin ce omul modern incearca sa-ti compenseze neputinta si sa-si intareasaca increderea in sine – banii, calendarul, arme, droguri. Lucruri care nu au nici o valoare in Zona. "Nu va strangeti comori pe pamant , unde le mananca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii; ci stangeti-va comori in cer, unde nu le mananca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici le fura. Pentru c
a unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra.” ( Matei 7: 19,20,21 )
Ca sa vedeti ca uneori acele simboluri pot fi foarte graitoare, as atrage atentia asupra unei stranii "coincidente". Pe acea foita de calendar, asezata in apa printre celelalte obiecte, era trecuta o data: 28 decembrie. Aceasta data este ultima zi din viata genialului Andrei Tarkovskii... ce iti rezuma viziunea asupra lumii si lucrare astfel:
"Creatia este unul dintre momentele de pret in care ne asemanam Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodata intr-o arta independenta de Ziditorul suprem, nu cred intr-o arta fara Dumnezeu. Sensul artei este rugaciunea, este rugaciunea mea. Daca aceasta rugaciune, daca filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atat mai bine. Atunci viata mea isi va capata intregul sens: acela, esential, de a sluji."
