copiii nimanui

 Acum cateva zile am avut o experienta mai aparte, mai personala sa zicem, dar am fost convins sa o impartasesc pe blog. Eu am un prieten caruia acum doi ani i-a murit sotia si care a ramas singur cu doi copii. Cu baiatul lui mai mare, de 10 ani, am plecat la un karting ca sa-l fac sa se distreze un pic. Ne-am distrat de minune, dar povestea este alta. Cand eram noi in metrou, intr-o garnitura mai veche, in vagon au intrat doi copilasi, un baiat si o fata de o varsta de cel mult 10 ani. Baietelul statea cu fata spre mine si mi-a atras atentia faptul ca era imbracat foarte curat, era blondut si semana izbitor de mult cu un verisor de-al meu. Asemanarea era atat de mare incat ma uitam discret la el tot timpul cat era el in vagon. Din cauza mersului era un zgomot mare, eu nu eram chiar langa ei si tot ce am auzit eu din ce a zis el cand a intrat in vagon era: “6 frati… bolnav… ajutati” . Dupa acea fraza introductiva baietelul cu sora s-au asezat in genunchi si au inceput sa zica “Tatal nostru”. Sa zicem ca este o imagine comuna pentru subteranul bucurestean drept urmare nimeni nu a aruncat macar o privire spre acesti copii. Eu daca ii urmaream mai atent, am remarcat ceva ce m-a cutremurat. Baietelul stand in genunchi cand si-a dat seama ca nimeni nu se uita la ei si nu-i baga in seama nu si-a mai stapanit emotiile si atunci am vazut pe fata lui, pana atunci senina, o durere si o deznadejde de o asemenea profunzime incat a inghetat totul in mine. Fata copilului de zece ani trada o durere si un necaz atat de mare incat era aproape imposibil sa privesti imaginea asta. Pana m-am dezmecit eu, copii au iesit si au intrat in alt vagon. La urmatoarea statie am iesit din vagon si am alergat dupa acei copii ca sa-I ajut si eu cu ceva. Poate cu prea putin… Dureroasa este completa lipsa de reactie a tuturor celor care au stat cu mine in acelasi vagon.

Ii inteleg pe cei care afirma ca nu incurajeaza cersetoria. Dar cati dau fara sa li se ceara? De exemplu, poti oferi cuiva bani sau mancare, daca vezi ca are nevoie, fara ca acea persoana sa cerseasca. Actul se numeste milostenie. Ok, unui adult poti sa-I spui:”Du-te bai si munceste”, dar un copil de 10 ani ce poate sa faca?  Nu te pui in genunchi in fata unor oameni straini, printre care pot fi si colegi de clasa, vecini, etc, doar ca sa faci rost de bani pt tzigari…

Nu va puteti imagina cata tristete si teama poate trai o fiinta care abia ia contactul cu lumea? Si apoi daca cineva ar arunca macar o privire asupra lor si ar vedea ceea ce am vazut eu…Daca un copil care sta in genunchi in fata noastra nu ne mai sensibilizeaza inimile impietrite, atunci pot sa spun ca in zadar ne laudam cu educatia primita si statutul nostru social, ca tot la nivelul unor primate am ramas. Multi scriu pe bloguri si pe facebook in ce restaurante mananca. Daca ma gandesc ca o astfel de masa in oras costa tot atatia bani cat mancarea gatita pentru o saptamana pentru o familie intreaga, nu mai au rost cuvintele...Cei credinciosi stiu ca osanda vesnica ii asteapta pe cei care trec pe langa un copil in suferinta. “El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică (Matei 25, 31-46).”

In Bucurestiul sufocat de oameni acel copil era mai singur dacat unul din mijlocul desertului...