luni, 12 martie 2012

Lupta

In postarea mea despre bacterii probiotice am pomenit de gripa.
Da. Chiar m-am imbolnavit de gripa.
Dar nu am priceput acest lucru imediat.
Credeam ca am obosit si ca ma doare capul din cauza curentului.
Am bagat in mine toate pastile pe care le-am gasit prin casa, m-am culcat si m-am trezit tot bolnav.
Cand a inceput sa ma doara si gatul si sa am stari de ameteala mi-am zis ca am racit.
Am racit rau. Doar se intampla si altora, nu?
Intre timp, s-au terminat pastilele. Am vrut sa ies sa cumpar altele, dar simteam ca nu sunt in stare.
Febra, nasul infundat, corpul nu raspunde la comenzi motorice.
A venit sor-mea pe la mine si mi-a adus ceva pastile. De la ele mi-a trecut durerea de cap.
Atunci, am putut sa gandesc si am ajuns la o concluzie: sunt atacat intr-un mod perfid de o gripa.     
Virusii au intrat in mine noaptea, cand eram neajutorat, si uite - efectul.
 Nu mai aveam puteri pt a riposta in forta.
Nici pastile. Asa se simtea probabil tintasul care il avea pe Hitler in vizor fara sa mai aiba cartuse. Gata tintasule, esti terminat.
In semiconstienta, in muta speranta de a gasi, dar nu stiu ce, cotroboiam prin casa si m-am impiedicat in bucatrie de el.
Usturoiul.
Alicina... Datorita ei, gripa a fost calcata in picioare si pe timpurile cruciadelor.
„Treceti batalioane romane Carpatii
 Mmm la la la la laaaaaa asa...
'Nainte! 'Nainte spre marea Unire,
Hotarul nedrept sa-l zdrobim...”
Inceeeet decojeam usturoiul. Ca sa nu sperii virusii. Da ce sa sperii, ca sigur dormeau. Cercetasii lor au raportat- in casa nu mai sunt pastile.
Am fiert laptele, gasit intamplator. Am pus putina miere.
Incercam sa-mi amintesc vreun mars victorios nemtesc, dar creierul oferea doar imaginea din Gladiatorul: ” My name is Maximus Decimus Meridius. Commander of the Armies of the North. General of the Felix Legions... Father of a murdered son, husband of a murdered wife – and I will have my vengeance, in this life or the next.”
Da. Vengeance, deci.
Am inceput sa mestec usturoiul. Flacara care imi iesea probabil si prin nas o „stingeam” cu lapte fierbinte.
Un pic prea tarziu m-am gandit ca risc sa omor si microorganismele folositoare mie.
Oare cum ar fi viata fara flora intestinala?
Eu si gripa simteam ceva. Lipsa de dialog. Implicit, o despartire, o ruptura.
Dar asta imi doream.
M-am bagat sub plapuma si am adormit.
Ultimul gand in starea mea febrila a fost – razbunarea nu este intotdeauna dulce. Uneori te ustura si miroase urat...