Ca la douăzeci de ani. Fără griji (?) si fără bani.

  Am descoperit de curand o scrisoare de-a mea scrisa parintilor mei in anul intai de facultate. Eram boboc, stateam intr-un camin „rau-famat” si eram in criza permanenta de bani, ca orice student care se respecta. Va reproduc textul scrisorii, care mie mi se pare acum tare haios, accentuand pentru mai mult haz anumite randuri. Per total sensul si ideea s-au pastrat. Acum, dupa atatia ani, scrisoarea asta mie se pare mortala .

 Bună ziua, iubitii mei, mama şi tata! Acum este ora două noaptea şi eu stau pe un scaun cu doua piciore in fata usii camerei mele in care nu sunt lasat sa intru sub motivul cu nu a venit randul meu sa dorm acolo. Chiar daca mor de somn, scaunul cu picioare lipsa nu ma lasa sa adorm si prin urmare va  scriu aceasta scrisoare...
  Dragii mei parinti! Tare imi este dor de voi, trimiteti-mi va rog, niste bani! Pentru ca de ei imi e dor si mai mult. Mai ales ca scrisoarea in care mi-ati trimis 45 de euro eu nu am primit-o. De aceea de aproape o luna de zile eu nu am mai mancat nimic. Doar am baut.

  In rest, totul este minunat la mine. Cei drept de curand prietenii mei m-au bagat intr-o comunitate, fratie. Asta inseamna ca tot ce aveam eu a devenit comun. Ca si pantalonii pe care mi-a facut cadou unchiul meu de Craciun, impreuna cu ciorapii adusi din Germania. Au fost un fel de cotizatie de membru. Acum toti merg in pantalonii astia sa se insoare. In schimbul pantalonilor am primit cadou ochelari de soare. Italienesti! Cu protectie UV! Fara lentile… Dar te rog, tata, nu-mi trimite pantalonii tai de Duminica, nu vreau sa te las fara. Mai bine trimite-mi banii. 100 de euro sunt suficienti.  

  Dragii mei, iubitii mei parinti! In scrisoarea precedenta, pe care nu am primit-o, ma intrebati cum o mai duc… Va raspund. Imi merge totul la superlativ! Cei drept am fost exmatriculat de la facultate. Acum mi se cere sa dau inapoi toate bursele luate. Doar 347 de euro si 80 de centi. 80 de centi puteti sa nu-mi  mai trimiteti. Ii achit eu. Eu doar inteleg ca va este greu! 
  Dragii, iubitii mei parinti! Scrieti-mi mai des. Cum o mai duceti? Bunica ce mai face? Primeste pensia regulat? Daca da, atunci de ce nu-mi scrie? In sfirsit, tineti minte ca aveti un fiu care nu va va uita vreodata. Si daca va fi vreo greutate vreodata, trimiteti-mi, eu va voi ajuta!

 Cu asta inchei, astept cu nerabdare raspunsul. Cel mai bine imi trimiteti raspunsul cu o scrisoare recomandata.
Fiul care tare va iubeste, sprijinul vostru - KOT!